Curiscul de a ma repeta...

Ati observat ca atunci cand te intreaba cineva parerea ta despre curişti, nu te intreaba, de fapt, nimic? Adica nu te intreaba daca iti plac sau ceva, ci mai degraba folosesc intrebarea drept pretext pentru altceva - ori pentru un enunt, ori pentru o a doua intrebare, ceva ce are, in general, legatura cu copiii. Gen, "cum, esti de acord sa infieze copii???". Sau "cum sa vada copiii mei asa ceva pe strada???". Sau "eu n-am sa fiu niciodata de acord copilul meu nu stiu ce sa faca..."

In primul rand, mie nu-mi place abordarea asta. Pai da-te-n gatu' ma-tii cu dumele tale de martor al lui iehova, ca numa' aia te iau asa "buna ziua, de ce credeti ca este foamete si suferinta in lume?". Nu inteleg de ce nu putem intreba direct: "BAI, esti de acord sa vada fiu-meu pe care inca nu-l am da' imi inchipui io acuma c-o sa fie singur la parinti si frumos si destept si hetero bulangişti şi lezbience pă stradă?". Ca sa stiu si eu ce sa raspund. Am sa raspund "Esti un bou cu sutien!".

Al doilea lucru mai degraba ma distreaza. E naivitatea astora care zic "NU VREAU!" si-si inchipuie ca toata treaba asta e o chestie de corupere. Trece copilu' nevinovat prin parc si-l prosteste un nene cu o ciocolata. De 100 de ori. Isi dezvolta ala mic un reflex gen Pavlov, el nu suge pvla de placere, el e dependent de zahar, de fapt. Dar numai el, restul copiilor nu. Aia care cred ca treburi din astea chiar depind de ce pareri sau dorinte au parintii inseamna ca n-au inteles nimic din relatia cu parintii lor.